Obiecte găsite în casă #002

O scrisoare de familie din 1910, găsită în casa mea din Cincu: Andreas și Sofie le scriu din Blaj rudelor.

Prin aceste articole vreau să documentez obiecte găsite în casa mea, în amintirea oamenilor care au locuit acolo înainte și ca o mică privire asupra vieții de atunci.


O scrisoare din 10.02.1910

Scrisoare scrisă de mână din 1910, pagina 1 din 4
Scrisoare scrisă de mână din 1910, pagina 1 din 4
Scrisoare scrisă de mână din 1910, pagina 2 din 4
Scrisoare scrisă de mână din 1910, pagina 2 din 4
Scrisoare scrisă de mână din 1910, pagina 3 din 4
Scrisoare scrisă de mână din 1910, pagina 3 din 4
Scrisoare scrisă de mână din 1910, pagina 4 din 4
Scrisoare scrisă de mână din 1910, pagina 4 din 4

Și iată încercarea de a o reda într-o formă lizibilă astăzi (tradusă din germană):

 

Blaj (Blasendorf), la 10/2/1910

Dragă soră și cumnate!
Am primit scrisoarea voastră și nu mă miră că Misch al nostru, după o ședere de atâția ani printre străini, și încă atâta vreme într-un oraș, are cu totul alte gânduri decât voi. Vorba zice: „Alt orășel, altă fată”. Dar, cum spuneam, a stat prea mult într-un oraș. Voi credeți că în Cincu (Groß-Schenk) sunt fete destule și că își poate alege una după plac, dar la Hamburg sunt mult mai multe, și chiar dacă la început nu va fi avut de îndată gânduri serioase: oamenii se văd, se cunosc, se îndrăgesc, trebuie să se despartă – dar în privința acestei despărțiri nu l-a susținut nimeni.

Când am fost acasă astă-vară, am spus că ar fi vremea ca Misch al nostru să vină acasă, dar, după părerea voastră, aveați toată dreptatea când ziceați că, din pricina locului – casă, curte și atelier –, ar trebui mai întâi să construiți, așa că să mai rămână acolo câțiva ani, că îi este mai bine. Numai că ar fi trebuit să i se propună să cutreiere toată Germania și să vadă lumea, dar asta costă și, de obicei, ce câștigi pe o parte se duce pe cealaltă. Ei bine, dragă cumnate și soră, așa arată lucrurile privite dinspre Cincu, dar altfel arată într-un oraș.
Într-un oraș nu te căsătorești așa de ușor între neamuri, cum la Cincu aproape că nici nu se poate altfel. Aici, în orășelul nostru, unde toată lumea se cunoaște, cred că numai Sofie și cu mine suntem amândoi din același cuib.

Nu citiți săptămânal în foile agricole că nu trebuie practicată consangvinizarea? Eu nu-i dau deloc nedreptate lui Misch al nostru dacă își aduce o nevastă de acolo, numai să nu aibă pretenții mari; atunci se va obișnui și ea în Cincu. Firește, asta nu merge așa de repede. Tinerii din Cincu lucrează de obicei în primii ani în meseria lor și țin doar pentru lapte câteva vite; acestea se înmulțesc curând, au nevoie de mai mult nutreț și de aceea trebuie muncit.
Așa merge până când, în cele din urmă, omul își pune meseria în cui pe timpul verii și ajunge plugar fără să știe cum a ajuns de fapt aici.
Ann, cât despre ceea ce scrii, că vă este acum rușine să ieșiți în lume: să nu spuneți nimănui nimic, iar el să fie și el cu minte și să vă vestească bucuria de a fi bunici abia după 3–10 luni, și nu mai e nimic de zis. Soției mele îi pare rău că rămânem fără o nuntă în neam. Nu-i știm adresa; o carte poștală ni s-a întors. Îi transmitem salutări și să ne mai scrie și nouă.

Ce mai face tata?
Vă salută pe amândoi
Sofie și Andreas