Categorie: Descoperă România

Reisende und Fotografen inspirieren

Publicat pe

Călătorii în România: mori de apă și pive în Țara Făgărașului

Hölzernes Wasserrad mit Zahnrädern einer Wassermühle in Lisa, Fogarascher Vorland, Rumänien

Țara Făgărașului este unul dintre cele mai liniștite și mai fotogenice ținuturi ale României. Între Olt, la nord, și Munții Făgăraș, la sud, se înșiră sate pe ale căror pâraie de munte mai stau și azi mori de apă, pive și roți hidraulice din lemn, unele dintre ele chiar în funcțiune. În acest ghid te iau cu mine în călătoria mea fotografică prin Țara Făgărașului: la mori, la gospodăriile tradiționale și în lumina joasă a dimineții, care face ținutul acesta atât de special.

Pe scurt

  • Regiunea: Țara Făgărașului, în Transilvania, în cea mai mare parte în județul Brașov, iar în vest în județul Sibiu
  • Așezare: între Sibiu și Brașov, de-a lungul drumului național DN1
  • Subiecte: mori de apă, pive, vâltori și gospodării tradiționale
  • Cea mai bună perioadă: mai și iunie (multă apă), respectiv septembrie și octombrie (ceață, culori de toamnă, lumină blândă)
  • Cea mai bună lumină: prima oră după răsăritul soarelui
  • Durata recomandată: 4 până la 6 zile, câte o vale în fiecare dimineață

Cuprins:

  1. Ce este Țara Făgărașului?
  2. De ce sunt aici atât de multe mori de apă
  3. Turul meu fotografic în cinci etape
  4. Fotografia în lumina dimineții
  5. Gospodării tradiționale
  6. Sfaturi practice pentru călătoria ta
  7. Adrese utile și informații suplimentare
  8. Întrebări frecvente

Ce este Țara Făgărașului? O scurtă prezentare

Prima dată când am mers cu mașina de la Sibiu la Brașov, am avut tot drumul Munții Făgăraș în dreapta mea: un lanț muntos lung de aproximativ 70 de kilometri, cu Moldoveanu (2.544 m) și Negoiu (2.535 m), cele mai înalte vârfuri ale României. Ținutul de la poalele acestor munți abia dacă l-am observat atunci. Este o câmpie care coboară lin, străbătută de zeci de pâraie ce curg dinspre creastă spre nord, în Olt.

Acesta este ținutul numit Țara Făgărașului. Istoric, Țara Făgărașului a fost un teritoriu aparte, cu o populație majoritar românească și cu o mică nobilime românească, boierii. Pentru o vreme a fost chiar feudă a domnilor Țării Românești. Spre deosebire de multe localități de la nord de Olt, satele de aici nu au fost întemeiate de sașii transilvăneni. Ele s-au dezvoltat de-a lungul secolelor ca sate românești de agricultori și păstori, iar asta se vede și astăzi în porțile caselor, în felul în care sunt așezate gospodăriile și în modul în care a fost folosită apa.

Pentru mine, ca fotograf, Țara Făgărașului este un muzeu în aer liber pe care încă nu l-a declarat nimeni muzeu. Fiecare pârâu care coboară din munte avea odinioară morile lui. Multe s-au ruinat, unele au fost transformate, iar câteva funcționează cu adevărat și astăzi.

De ce sunt atât de multe mori de apă în Țara Făgărașului

Răspunsul ține de geografie. Pâraiele din Munții Făgăraș izvorăsc de la peste 2.000 de metri altitudine și ajung, după doar 20 până la 30 de kilometri, în lunca Oltului, la aproximativ 400 de metri. Această pantă mare înseamnă forță, iar topirea zăpezilor și ploile de munte fac ca pâraiele să aibă apă aproape tot anul.

Oamenii din Țara Făgărașului au folosit această forță mai ales pentru trei tipuri de instalații:

  • Mori de măcinat: pentru porumb și grâu, adesea cu o roată hidraulică orizontală așezată direct sub casa morii.
  • Pive: o roată de apă învârte un ax cu came. Camele ridică ciocane grele de lemn și le lasă să cadă pe țesătura de lână umedă. Așa se obține postavul des și impermeabil din care se coseau odinioară sumanele și cioarecii țăranilor și ciobanilor.
  • Vâltori: bazine de lemn în formă de pâlnie, în care apa țâșnește de sus printr-un jgheab. Vârtejul care se formează spală și dă la piuă cergile și covoarele până devin moi și pufoase.

Pentru că oieritul și păstoritul au avut un rol important în Țara Făgărașului, lâna era aici o materie primă esențială. De aceea găsești de-a lungul pâraielor nu doar mori de măcinat, ci o adevărată mică industrie de lemn acționată de apă, care funcționează fără curent electric și fără substanțe chimice.

Turul meu fotografic de-a lungul pâraielor de la poalele Munților Făgăraș

Mi-am planificat turul de la vest la est. Așa am putut înainta puțin în fiecare zi și am înnoptat deja aproape de următorul subiect. Rezervă-ți cel puțin o dimineață întreagă pentru fiecare vale. Morile nu fug nicăieri, dar lumina bună dispare după aproximativ 90 de minute.

Etapa Localități Ce fotografiezi
1 Cârțișoara Porți, vechi canale de moară, Muzeul Badea Cârțan
2 Arpașu de Sus, Victoria Peisaj de pârâu cu ceață matinală, bază practică
3 Viștea, Drăguș Detalii din lemn, port popular și tradiții
4 Sâmbăta de Sus Mănăstirea Brâncoveanu, gospodării pe valea Sâmbetei
5 Breaza, Lisa, Pojorta Piuă și vâltoare în funcțiune

Etapa 1: Cârțișoara, la intrarea pe Transfăgărășan

Cârțișoara se află acolo unde celebrul Transfăgărășan urcă spre munte. Cei mai mulți vizitatori trec doar prin sat, în drum spre Bâlea Lac. Eu mi-am luat timp să merg pe ulițele laterale. Aici mai sunt multe dintre gospodăriile tipice, cu porți înalte de lemn acoperite, în spatele cărora casa, grajdul și șura sunt așezate în jurul unei curți interioare.

De-a lungul pârâului am descoperit urmele unor vechi canale de moară, pe alocuri năpădite de vegetație: stăvilare zidite, stavile ruginite, jgheaburi de lemn putrezite. Dacă ești în căutare de detalii, nu de imagini de carte poștală, aici le vei găsi. În sat există și un mic muzeu dedicat lui Badea Cârțan, țăranul care în 1896 a mers pe jos până la Roma ca să vadă Columna lui Traian.

Etapa 2: Arpașu de Sus și Victoria

Mai la est, pârâul Arpaș coboară din munte. În jurul localității Arpașu de Sus am trăit una dintre cele mai frumoase dimineți ale întregii călătorii. Eram deja la pârâu în zori, iar deasupra apei plutea ceața. Când soarele a răsărit deasupra câmpiei, ceața a strălucit auriu câteva minute, iar pietrele ude și lemnul vechi de pe mal au căpătat dintr-odată textură și culoare.

Victoria este cu totul altceva: un orășel apărut de la sfârșitul anilor 1940 în jurul unei uzine chimice. Pentru fotografii cu mori nu prea e interesant, dar este o bază practică, cu cazare, supermarketuri și benzinărie.

Etapa 3: Viștea și Drăguș

În Viștea de Jos și Viștea de Sus, pârâul Viștea curge prin mijlocul satelor. Aici m-am concentrat în întregime pe detalii: cuie de lemn în grinzi vechi, clanțe tocite, mușchi pe șindrila unei șuri. În lumina joasă a soarelui, aceste texturi ies foarte bine în evidență, pentru că până și cel mai mic detaliu aruncă o umbră.

Satul vecin, Drăguș, este considerat unul dintre locurile în care portul și tradițiile Țării Făgărașului au rămas deosebit de vii. Dacă ești aici într-o duminică sau de sărbătoare, poate vei vedea femei în vârstă îmbrăcate în port alb-negru, în drum spre biserică. Asemenea momente le fotografiez doar cu mare discreție și după ce întreb.

Etapa 4: Sâmbăta de Sus și valea Sâmbetei

Sâmbăta de Sus este cunoscută mai ales pentru Mănăstirea Brâncoveanu. Ansamblul ortodox își are originea într-o ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu de la sfârșitul secolului al XVII-lea. A fost distrus în secolul al XVIII-lea și reconstruit în secolul al XX-lea. Mănăstirea merită văzută, însă adevăratele mele subiecte le-am găsit mai jos, de-a lungul pârâului Sâmbăta și în gospodăriile din Sâmbăta de Sus și Sâmbăta de Jos.

Aici sunt gospodării în care viața de zi cu zi curge încă la fel ca acum câteva decenii. Un bătrân mi-a arătat gospodăria lui, cu acoperișul abrupt al șurii, căpițele de fân și căruța din șopron. M-a lăsat să fotografiez cu o singură condiție: să-i arăt pozele după aceea. Aceste mici întâlniri mi-au marcat călătoria mai mult decât orice subiect.

Sfatul meu: Întreabă întotdeauna înainte să intri într-o curte sau să fotografiezi oameni. Un „Bună ziua, pot să fac o fotografie?“ spus cu zâmbetul pe buze deschide aproape orice poartă în Țara Făgărașului. Notează-ți numele și adresa și trimite-le mai târziu fotografiile tipărite, prin poștă. Mulți bătrâni de aici nu au smartphone, iar o fotografie pe hârtie este pentru ei un adevărat dar. Dacă revii anul următor, vei fi primit altfel decât prima dată.

Etapa 5: Breaza, Lisa și Pojorta

În estul Țării Făgărașului se află satele Breaza, Lisa și Pojorta. Pentru pasionații de mori, Lisa este cel mai important loc din toată regiunea: aici se află cunoscuta vâltoare de la Lisa, potrivit presei singura din România ale cărei instalații mai funcționează integral pentru prelucrarea lânii. Proprietara ei a fost declarată „Tezaur Uman Viu“, o distincție pentru oamenii care păstrează meșteșugurile tradiționale.

Am privit cum o cergă grea se învârtea în vârtejul vâltorii. Vuietul apei, mirosul de lână udă și de lemn, răceala apei de munte: n-am mai trăit așa ceva nicăieri. Dacă instalația funcționează sau nu depinde de anotimp și de nivelul apei. Întreabă dinainte la gazdele tale sau în sat. Multe pensiuni din zonă îi cunosc personal pe cei care se ocupă de instalații și îți pot intermedia o vizită.

Fotografia în lumina dimineții: cum scoți ce e mai bun din morile de apă

Lumina joasă a dimineții este motivul pentru care m-am trezit în fiecare zi pe întuneric. Văile din Țara Făgărașului sunt orientate în mare parte de la sud la nord. Soarele răsare la est, deasupra câmpiei Oltului, și luminează pâraiele din lateral. Această lumină razantă scoate în evidență texturile lemnului, picăturile de apă și ceața cum nu o face nicio altă lumină a zilei.

Momentul potrivit

În septembrie și octombrie, soarele răsare în Țara Făgărașului, în funcție de dată, cam între orele 7 și 8. Fii la locul ales cu cel puțin 30 de minute înainte de răsărit. În ora albastră îți stabilești compoziția și faci primele expuneri lungi ale apei. Când apare lumina directă, nu mai ai decât să declanșezi.

Echipamentul meu pentru fotografii de detaliu

  • Trepied: indispensabil pentru expuneri lungi și pentru fotografiile din semiîntunericul unei mori.
  • Obiectiv macro sau teleobiectiv scurt (90–105 mm): pentru fibra lemnului, came, roți dințate și picături de apă.
  • Obiectiv superangular (16–35 mm): pentru casa morii împreună cu pârâul și peisajul.
  • Filtru polarizator: elimină reflexiile de pe pietrele și lemnul ud și face apa mai limpede.
  • Filtru ND (3–6 trepte): pentru apă catifelată chiar și în lumină mai puternică.
  • Cizme de cauciuc: cele mai bune unghiuri le găsești adesea chiar în albia puțin adâncă a pârâului.
  • Lavete din microfibră: în jurul roților de apă și al vâltorilor, aerul e mereu plin de stropi fini.

Expunere și compoziție

Pentru apă moale și curgătoare lucrez cu timpi de expunere între 1/4 secunde și 2 secunde. Peste acest timp, apa devine repede lăptoasă. Pentru o roată care se învârte, încearcă între 1/8 și 1/2 secunde: paletele rămân recognoscibile, iar mișcarea se vede totuși. Fă mai multe cadre cu fiecare setare, pentru că fiecare rotație arată altfel.

În interiorul unei pive folosesc lumina care intră prin crăpături și ferestruici. În aerul umed și prăfos, aceste raze devin vizibile. O fâșie de lumină pe un ciocan de lemn tocit spune mai mult despre un loc decât orice cadru larg. Expune pentru zonele cele mai luminoase, ca să nu se ardă, și recuperează cu grijă umbrele la editare.

Sfatul meu pentru fotografiile de detaliu: Caută urmele muncii. Locuri lustruite de atâta folosință pe pârghii și mânere, praguri tocite, palete reparate, la care scânduri noi și deschise la culoare stau între altele vechi și întunecate. Aceste contraste arată că aici încă lucrează cineva și are grijă de loc. Mai ales în lumina razantă a dimineții, asemenea urme ies clar în evidență, iar o oră mai târziu aceleași locuri par plate și banale.

Gospodăriile tradiționale din Țara Făgărașului: la ce să fii atent

Gospodăriile din Țara Făgărașului au un caracter aparte. Tipică este curtea închisă: spre uliță se află casa și o poartă mare de lemn, adesea sculptată. În spatele lor sunt grajdul, șura și anexele, care împreună formează o curte interioară ferită.

Merită fotografiate mai ales:

  • Porțile: porți masive de lemn cu un mic acoperiș, uneori cu anul construcției sau cu sculpturi.
  • Șurile: construcții înalte cu acoperișuri abrupte, odinioară acoperite cu paie sau șindrilă.
  • Căpițele: clăi de fân în formă de con, clădite în jurul unui par, care dau farmec fânețelor la sfârșit de vară și toamna.
  • Fântânile cu cumpănă: mai ales pe câmp, departe de sat.
  • Atelierele: mici fierării, tâmplării sau încăperi cu războaie de țesut în care încă se lucrează.

Cele mai multe dintre aceste gospodării sunt locuite și nu sunt obiective turistice. Tratează-le ca pe ceea ce sunt: casele unor oameni. Dacă vrei să vezi o gospodărie pe îndelete și din interior, înnoptează într-una dintre pensiunile de familie. Multe gazde locuiesc ele însele în astfel de gospodării și povestesc cu plăcere despre vremurile de altădată.

Sfaturi practice pentru călătoria ta în Țara Făgărașului

Cum ajungi și cum te deplasezi

Cele mai apropiate aeroporturi sunt Sibiu și Brașov. De la oricare dintre ele ajungi cu mașina în Țara Făgărașului în aproximativ o oră. Din București, drumul durează de obicei 3 până la 4 ore, în funcție de trafic. DN1 traversează câmpia paralel cu munții, iar din el se desprind drumurile spre sate și văi. Există legătură feroviară între Sibiu și Brașov, cu oprire la Făgăraș, dar pentru un tur fotografic care începe înainte de răsărit mașina este aproape indispensabilă. Pe drumurile secundare, așteaptă-te la gropi, căruțe și cirezi de vaci.

Cazare

Am înnoptat pe rând la Sâmbăta de Sus și în apropiere de Făgăraș. În zonă sunt numeroase pensiuni mici, multe dintre ele agroturistice. Micul dejun începe de obicei abia pe la ora opt. Vorbește cu gazdele cu o seară înainte dacă pleci devreme; de multe ori primești măcar un termos cu cafea la pachet.

Cea mai bună perioadă

  • Mai și iunie: topirea zăpezilor umple pâraiele, fânețele sunt în floare, iar morile au apă suficientă.
  • Septembrie și octombrie: pădurile își schimbă culoarea, dimineața câmpia Oltului e adesea acoperită de ceață, iar lumina este deosebit de blândă. Pentru mine, cea mai frumoasă perioadă.

Vara, în plină căldură, în câmpie poate fi foarte cald, iar pâraiele mai mici au mai puțină apă. Iarna e adesea zăpadă, ceea ce arată minunat, dar multe instalații stau atunci pe loc.

Cum îi abordezi pe localnici

Oamenii din Țara Făgărașului sunt ospitalieri, dar la sat lucrurile se fac fără grabă. Salută când intri în vorbă, prezintă-te și spune de ce fotografiezi. Mulți bătrâni se bucură când cineva se interesează de morile și meșteșugurile lor și povestesc cu drag. Un „Mulțumesc“ sincer și un zâmbet contează mai mult decât orice obiectiv scump.

Siguranța la apă, câinii și urșii

Pâraiele de munte sunt reci ca gheața, iar pietrele lor sunt alunecoase dimineața. Roțile de apă, ciocanele pivelor și canalele morilor au o forță pe care nu trebuie să o subestimezi. Păstrează distanța față de instalațiile în funcțiune și intră în mori doar cu permisiune. Pe pășunile de la poalele munților vei întâlni și câini ciobănești. Rămâi pe loc, calm, nu te apropia de turmă și așteaptă până când ciobanul își cheamă câinii.

Carpații adăpostesc una dintre cele mai mari populații de urs brun din Europa, iar Țara Făgărașului se află chiar la marginea habitatului lor. Mai ales în zori și la amurg, exact atunci când ești pe teren ca fotograf, urșii coboară până la marginea satelor și la pâraie. Fă-te auzit vorbind sau făcând zgomot când mergi pe întuneric, nu lăsa resturi de mâncare în urmă și întreabă-ți gazdele dacă au fost observați urși în ultima vreme. Dacă întâlnești un urs: nu fugi, retrage-te încet, cu spatele. În caz de urgență, sună la 112 sau la Salvamont, la 0725 826 668 (0SALVAMONT).

Lista de verificare pentru dimineața ta de fotografie

  • Verifică ora răsăritului cu o seară înainte
  • Cercetează locul ziua, dinainte
  • Acumulatori încărcați, carduri de memorie goale
  • Lanternă frontală pentru drumul pe întuneric
  • Haine groase; chiar și toamna, diminețile la poalele munților sunt răcoroase
  • Cizme de cauciuc și lavete din microfibră
  • Bani cash pentru intrare sau o mică donație pentru morar

Opriri care merită adăugate la turul morilor

Dacă vrei să afli mai multe despre mori și despre viața de la sat din Transilvania, include în plan o vizită la Muzeul în aer liber ASTRA din Sibiu. Este unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din Europa și prezintă numeroase mori de apă, pive și vâltori din toată România. Pentru mine vizita a fost un început foarte bun, pentru că după aceea am înțeles mult mai bine ce vedeam în sate.

În Făgăraș se înalță impunătoarea Cetate a Făgărașului, înconjurată de șanțul cu apă, una dintre cele mai mari și mai bine păstrate cetăți din Transilvania. Aici se află Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat“, cu colecții de istorie și etnografie a regiunii.

Și, desigur, Transfăgărășanul. Drumul peste munte este de obicei deschis integral doar de la începutul lui iulie până la sfârșitul lui octombrie, iar în funcție de zăpadă chiar mai puțin. Verifică înainte de drum dacă este deschis.

Întrebări frecvente despre Țara Făgărașului și morile ei de apă

Unde se află exact Țara Făgărașului?

Țara Făgărașului se află în Transilvania, în centrul României. Se întinde între râul Olt, la nord, și Munții Făgăraș, la sud, cam la jumătatea drumului dintre Sibiu și Brașov. Centrul regiunii este orașul Făgăraș.

Mai funcționează morile de apă din Țara Făgărașului?

Unele da, cele mai multe nu. Cea mai cunoscută instalație încă activă este vâltoarea de la Lisa, unde se spală și se dau la piuă cergile. Multe alte mori au fost închise sau s-au ruinat. Dacă o instalație funcționează depinde de anotimp și de nivelul apei, așa că cel mai bine întrebi la fața locului.

Care este diferența dintre o piuă și o vâltoare?

Piua este o instalație în care o roată de apă acționează, printr-un ax cu came, ciocane grele de lemn care bat țesătura de lână și o îndesesc. Vâltoarea este un bazin de lemn în formă de pâlnie, în care apa care cade formează un vârtej ce spală și împâslește cergile și covoarele.

Când este cel mai bun moment pentru a fotografia morile?

Cel mai frumos este în prima oră după răsărit, când soarele este jos deasupra câmpiei Oltului și luminează văile pâraielor din lateral. În septembrie și octombrie se adaugă adesea și ceața dimineții.

Câte zile ar trebui să-mi planific pentru Țara Făgărașului?

Pentru un tur fotografic axat pe mori și gospodării îți recomand 4 până la 6 zile. Așa poți fotografia în fiecare dimineață o altă vale și îți rămâne rezervă pentru vreme rea.

Am nevoie de mașină?

Pentru un tur fotografic cu plecări devreme, da. Trenurile și autobuzele circulă pe traseul principal, dar satele de la poalele munților sunt practic inaccesibile cu ele înainte de răsărit.

Pot intra pur și simplu în gospodării și în mori?

Nu. Cele mai multe gospodării și mori sunt proprietate privată și sunt locuite sau folosite. Cere întotdeauna voie înainte. Dacă te apropii de oameni politicos și cu respect, de obicei sunt foarte primitori.

Ce am luat cu mine din Țara Făgărașului

Când m-am întors spre Sibiu după aproape o săptămână, cardurile mele de memorie erau pline. Dar cel mai puternic mi-au rămas în minte sunetele: bătăile regulate ale unei pive, vuietul vâltorii de la Lisa, scârțâitul unei porți vechi dimineața. Țara Făgărașului nu se impune cu obiective spectaculoase. Te răsplătește atunci când te trezești devreme, mergi încet și privești cu atenție.

Dacă îți place să fotografiezi și te pasionează meșteșugurile vechi, lemnul și apa, atunci planifică-ți următoarea călătorie în Țara Făgărașului. Fă-ți timp pentru pâraiele de la poalele Munților Făgăraș, pentru oamenii care trăiesc acolo și pentru lumina joasă a dimineții care le face vizibile pe toate.

Ai fost deja în Țara Făgărașului sau plănuiești o călătorie acolo? Scrie-mi în comentarii ce sate și ce mori te interesează. Aștept cu drag întrebările și experiențele tale.

Publicat pe

Călătorii în România: Moștenirea arhitecturală a bisericilor fortificate din Valea Hârtibaciului

Panoramablick auf die befestigte Kirchenburg Hosman in Siebenbürgen, Rumänien, umgeben von einem malerischen Dorf und sanften grünen Hügeln, mit den vollständig schneebedeckten Gipfeln der Făgăraș-Berge im Hintergrund unter einem teilweise bewölkten blauen Himmel.

Când ceața fină a dimineții se ridică încet din văi și lumina rece a zorilor scaldă dealurile domoale ale Transilvaniei într-un albastru pal, experimentezi adevăratul suflet al acestei regiuni. Este o liniște întreruptă doar de lătratul îndepărtat al unui câine sau de zăngănitul monoton al unei căruțe trase de cai, croindu-și drum pe ulițele denivelate ale satului. Continuă lectura „Călătorii în România: Moștenirea arhitecturală a bisericilor fortificate din Valea Hârtibaciului”

Publicat pe

Destinație Țara Moților: Descoperă fascinanta cultură a lemnului în ținutul moților

Eine weite Berglandschaft im Apuseni-Gebirge. Im Vordergrund treiben zwei Hirten in traditioneller Kleidung eine große Schafherde durch einen Holzpferch. Im Hintergrund stehen alte Holzhäuser mit steilen Strohdächern und Heuschober an einem kleinen Fluss.

La vest de animatul oraș universitar Cluj-Napoca din România se înalță o lume montană în care ceasurile bat vizibil mai încet. Munții Apuseni, cunoscuți și sub numele de Carpații Occidentali, ascund o bijuterie culturală și peisagistică: Țara Moților. Dacă ești în căutarea unei destinații departe de cărările bătătorite, care să Te cufunde adânc într-un mod de viață arhaic, atunci această regiune este una dintre cele mai autentice experiențe pe care le mai poți trăi în Europa.

Cine sunt moții și ce le definește cultura?

Moții sunt locuitorii satelor aflate la altitudini mai mari în Munții Apuseni, în special în jurul văii râului Arieș. De secole, viața lor este indisolubil legată de pădure și de lemn ca material. Această legătură profundă cu natura nu dă formă doar arhitecturii regiunii, ci întregului lor cotidian.

În timp ce multe meșteșuguri tradiționale din Europa se mai găsesc doar în muzee, cultura lemnului în Țara Moților este vie. Oamenii de aici sunt maeștri în prelucrarea lemnului. Din trunchiurile de molid, ei sculptează, strunjesc și construiesc aproape tot ce au nevoie pentru a trăi: de la șindrile fine din lemn la butoaie masive și unelte agricole, până la casele lor tipice.

Un simbol deosebit al acestei culturi este tulnicul, un instrument de suflat lung de până la trei metri, confecționat din lemn de molid, asemănător cornului alpin elvețian. Inițial, era folosit de femei pentru a comunica peste văile largi, pentru a avertiza de pericole sau pentru a chema turmele de oi. Cu puțin noroc, în timpul vizitei Tale, vei putea auzi sunetele profunde și melancolice ale unui tulnic răsunând prin păduri.

Un mod de viață arhaic în mijlocul unei naturi aspre

O călătorie în Țara Moților este ca o întoarcere într-o altă epocă. Peisajul este dominat de păduri dese de conifere, peșteri carstice adânci și pajiști alpine întinse și line, unde fânul este încă adesea cosit manual și adunat în clăi caracteristice. Satele sunt adesea foarte răsfirate; unele gospodării pot fi accesate doar pe drumuri pietruite neasfaltate sau pe poteci abrupte.

Viața aici urmează ritmurile anotimpurilor. Vara, animalele urcă la pășunile înalte, iar recoltarea fânului dictează rutina zilnică. În iarna aspră, plină de zăpadă, oamenii se strâng laolaltă în odăile încălzite cu lemne și se dedică meșteșugurilor. Este o viață plină de lipsuri, dar și una profund conectată la natura. Dacă Te lași purtat de această lume și interacționezi cu localnicii – chiar dacă de multe ori comunicarea se face doar prin semne – vei experimenta o ospitalitate incredibilă.

Sfatul meu: Fotografierea ploștinelor și cea mai bună perioadă de călătorie

Ca fotograf, cu siguranță inima Îți va bate mai tare în această regiune. Un subiect cu totul special sunt așa-numitele ploștini. Acestea sunt colibe de vară și grajduri vechi, tradiționale, care ies în evidență prin acoperișurile lor din paie extrem de abrupte și masive (uneori și acoperișuri din șindrilă). Încă le mai găsești pe platourile mai izolate, de exemplu în jurul satului Gârda de Sus sau în cătunul Casa de Piatră.

Despre fotografie: Uită de lumina dură a amiezii. Când soarele este cu adevărat jos – fie dimineața, fie seara – texturile extreme ale lemnului vechi și ale acoperișurilor groase de paie ies cel mai bine în evidență. Pune neapărat ceva superangular în rucsacul Tău. Peisajul este vast, iar adesea vei dori să prinzi o colibă în prim-plan și valea largă în spate. Cât despre localnici: lasă camera în jos la început. Un salut sincer, un zâmbet și o întrebare scurtă, chiar și prin semne, fac minuni înainte de a apăsa pe declanșator.

Cea mai bună perioadă de călătorie: Când e cel mai bine să mergi? Pentru poze bune, lunile mai și iunie merită din plin, când totul este de un verde crud, sau septembrie și octombrie. Toamna, nu doar că ai frunzișul colorat, dar adesea ai o lumină destul de bună pe tot parcursul zilei. În mijlocul verii, aerul vibrează frecvent și este foarte cald, iar iarna pur și simplu rămâi blocat în zăpada adâncă pe drumurile izolate.

Planificarea călătoriei: Puncte de contact și surse de informații

Deoarece Țara Moților nu a fost încă acaparată de turismul de masă, o călătorie acolo necesită puțină pregătire. Călătoria Ta începe ideal în Cluj-Napoca, care dispune de un aeroport internațional. De acolo, poți ajunge la poalele Munților Apuseni cu mașina închiriată în aproximativ două până la trei ore.

Bune puncte de plecare pentru explorări sunt comunele Albac, Gârda de Sus sau Arieșeni. Aici vei găsi pensiuni autentice, adesea afaceri de familie, unde poți gusta bucătăria regională – aceasta include adesea brânză de casă, mămăligă și o pălincă tare de fructe.

Iată câteva linkuri utile pentru documentarea Ta ulterioară:

  • Parcul Natural Apuseni: Pe site-ul oficial vei găsi (mai ales în română și engleză) informații despre trasee turistice, peșteri și arii protejate. www.parculapuseni.ro
  • Autoritatea de Turism a României: Oferă rezumate generale bune în limba engleză despre regiune și cultură. romaniatourism.com

Lasă-Te prins în aventura Țara Moților. Este un loc care Te va ancora cu picioarele pe pământ și Îți va arăta câtă forță și frumusețe stă într-un stil de viață tradițional și simplu. Ia-Ți timp, împachetează-Ți camera și descoperă această vale uitată din inima Europei.

Publicat pe

Sfat de călătorie Transilvania: Valea ascunsă a Gârbovei (Urwegen/Apold)

Außenansicht der mittelalterlichen Gräfenburg in Urwegen (Gârbova), Siebenbürgen, eingebettet in ein grünes Hügeltal während der Goldenen Stunde. Der massive Bergfried steht im Zentrum der Ringmauer.

Hermannstadt, sau Sibiu așa cum este numit în limba română, este fără îndoială un centru cultural și un magnet pentru vizitatorii din întreaga Europă. Străduțele renovate cu grijă, piețele mari și forfota plină de viață Te invită să zăbovești. Dar cei care caută adevărata Transilvanie originală trebuie să părăsească traseele turistice bătătorite. La o distanță relativ scurtă de orașul vibrant, se ascunde un loc într-un peisaj colinar blând, unde timpul pare să se fi oprit: valea Gârbovei (Urwegen), adesea menționată și în contextul Apoldului.

Acest jurnal de călătorie Te poartă într-un loc al tăcerii. Un loc care povestește despre un trecut zbuciumat și care, pentru mine ca fotograf, reprezintă o sursă inepuizabilă de inspirație.

Istorie: O cetate de-a lungul timpului

Istoria Gârbovei este adânc înrădăcinată în colonizarea Transilvaniei de către imigranții vorbitori de limba germană, sașii transilvăneni. La fel ca în multe alte sate din regiune, viața aici, de-a lungul secolelor, a fost caracterizată de munca agricolă grea și de amenințarea constantă a inamicilor externi. Pentru a se proteja de raidurile otomane și tătare, sătenii au început să-și fortifice biserica în Evul Mediu.

Gârbova (Urwegen) ascunde o particularitate arhitecturală și istorică: complexul este una dintre ultimele cetăți greavale (Gräfenburg) conservate din Transilvania. Construită inițial ca reședință a nobililor locali – așa-numiții greavi – a fost preluată și extinsă ulterior de comunitatea satului, de-a lungul timpului.

A luat naștere o biserică fortificată. Zidurile înalte de incintă, turnurile de apărare și ambrazurile stau și astăzi mărturie a dorinței necondiționate de a apăra comunitatea. Biserica nu a fost doar centrul spiritual, ci, în caz de urgență, ultimul refugiu pentru întregul sat. Timp de generații, complexul a fost întreținut, extins și reparat, până când schimbările geopolitice masive din secolul al XX-lea au modificat pentru totdeauna fața satului.

Situația actuală a bisericii fortificate: Martori tăcuți ai trecutului

Odată cu exodul masiv al sașilor transilvăneni după schimbările politice din 1989/1990 din România, multe sate au rămas aproape pustii. Și în Gârbova, această cotitură se simte clar. Biserica fortificată, odată centrul pulsant al unei comunități pline de viață, stă astăzi adesea tăcută și impunătoare în peisaj.

Situația actuală este un amestec de declin melancolic și conservare plină de speranță. În timp ce unele părți ale zidului de incintă nu pot ascunde urmele timpului și ale intemperiilor, există mereu eforturi din partea inițiativelor locale, a fundațiilor și a foștilor locuitori pentru a securiza structura. Acoperișul bisericii a fost asigurat în trecut pentru a preveni pătrunderea apei. O plimbare prin curtea cetății este ca o călătorie în trecut. Poți simți la propriu istoria în pietrele vechi, cioplite manual, și în lemnul masiv de stejar al drumurilor de strajă.

Cele mai bune locuri pentru fotografii în Gârbova și împrejurimi

Ca fotograf, sunt mereu în căutarea unor motive care vorbesc propria lor limbă și transmit emoții. Gârbova oferă un decor fantastic pentru acest lucru. Iată locurile mele preferate pentru fotografii:

  • Portalul bisericii fortificate: Ușile masive din lemn, adesea decorate cu feronerie, oferă un cadru minunat pentru fotografii de detaliu. Textura lemnului erodat, în contrast cu arcadele de piatră, este un motiv clasic, dar mereu plin de satisfacții.
  • Priveliștea de pe deal: Dacă părăsești ușor satul spre dealurile adiacente, se deschide o perspectivă minunată. Mai ales în lumina târzie a după-amiezii, așa-numita oră de aur, soarele scaldă valea și acoperișurile izbitoare ale bisericii fortificate într-o lumină caldă și blândă. Țiglele roșii ies atunci în evidență în mod pitoresc față de verdele crud al împrejurimilor.
  • Interiorul bisericii: Dacă reușești să intri (vezi sfaturile de mai jos), interiorul oferă o atmosferă cu totul specială. Lumina slabă care pătrunde prin ferestrele înguste desenează umbre dure pe băncile vechi din lemn și pe altar. Un trepied este esențial aici pentru a surprinde atmosfera liniștită, aproape mistică, fără zgomot de imagine deranjant.
  • Ulițele satului: Chiar și departe de cetate, o privire atentă merită efortul. Casele tradiționale săsești, cu curțile lor închise tipice și fațadele colorate, oferă linii arhitecturale deosebite și o imagine autentică a României rurale.

Planificarea vizitei: Sosirea și cheia

Sosirea din Sibiu (Hermannstadt): Călătoria cu propriul vehicul sau cu o mașină închiriată durează puțin peste o oră, în funcție de traseul exact și de condițiile de drum. Părăsește Sibiul în direcția vest. Ultimii kilometri duc pe drumuri județene ușor de parcurs, care șerpuiesc pitoresc prin peisajul colinar. Folosește un sistem de navigație pentru ca Tu să nu ratezi ramificația exactă spre vale.

Cheia bisericii fortificate: Ca la aproape toate bisericile fortificate izolate din Transilvania, poarta nu este pur și simplu deschisă. Pentru a vizita interiorul complexului, Tu trebuie să găsești persoana responsabilă cu cheia. De obicei, pe poarta principală atârnă un mic bilet cu un număr de telefon (adesea în română sau germană). Alternativ, merită să întrebi respectuos la vecinii direcți ai cetății, adesea la casa cu numărul 1 sau la casa parohială de vizavi. Localnicii sunt de obicei foarte săritori. O mică donație pentru întreținerea bisericii în urma vizitei este întotdeauna foarte apreciată și ajută direct la conservarea acestui patrimoniu cultural.

Gârbova (Urwegen) nu este un loc pentru turismul rapid. Este un loc pentru exploratori, pentru oamenii care pot îmbrățișa liniștea și caută frumusețea în ceea ce este imperfect. Ia-Ți timpul necesar pentru a explora valea pe jos, vorbește cu puținii oameni pe care îi întâlnești și lasă atmosfera specială a acestei bijuterii ascunse să acționeze asupra Ta.


Publicat pe

Trezirea primăverii în Transilvania: Un road trip departe de aglomerație

Ein Feldweg im Frühling vor einer historischen wehrhaften Kirchenburg in Siebenbürgen, im Hintergrund die schneebedeckten Karpaten.

Când ultimele petice de zăpadă din Carpații românești se topesc la sfârșitul lunii martie, iar primele flori sălbatice îmbracă văile într-un verde crud, Transilvania își dezvăluie latura cea mai autentică. Uită de aglomeratul Castel Bran sau de miturile clasice cu Dracula. Transilvania primăvara este o destinație de vis pentru adevărații exploratori, turiști individuali și iubitori de natură sălbatică și cultură veche de secole.

De ce Transilvania primăvara este ideală pentru turiștii individuali

Soarele de la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie trezește satele adormite din amorțeala iernii. Aerul este încă proaspăt, dar drumurile sunt libere de valurile de turiști din timpul verii. Acum ai ocazia să te scufunzi în viața rurală autentică și să experimentezi ospitalitatea caldă a localnicilor fără niciun filtru.

Recomandări inedite din Transilvania: Comori ascunse departe de traseele cunoscute

1. Bisericile fortificate din Mălâncrav și Cincșor

În timp ce Viscri a devenit deja foarte cunoscut pentru mulți, în sate precum Mălâncrav sau Cincșor vei găsi încă o liniște absolută. Aceste biserici fortificate, construite de sașii transilvăneni, tronează maiestuos în peisajul colinar. Primăvara, te poți plimba ore în șir prin livezile vechi de meri de aici, fără să întâlnești țipenie de om.

2. Munții Apuseni (Carpații Occidentali)

Pentru iubitorii de natură, Parcul Natural Apuseni este o destinație obligatorie. Acest masiv carstic este străbătut de peșteri, chei și păduri dese. O drumeție la Cetățile Ponorului este deosebit de impresionantă acum, deoarece apele provenite din topirea zăpezii dau o forță enormă cascadelor și sistemelor de peșteri subterane.

3. Muzeul în aer liber Astra din Sibiu – aproape doar pentru tine

Să recunoaștem, Sibiul nu mai este un secret. Dar Muzeul Astra, situat chiar la marginea orașului, fiind unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din Europa, își dezvăluie cu adevărat magia într-o zi senină de primăvară. O plimbare printre morile istorice și casele de lemn înclinate de pe malul lacului este minunat de liniștitoare.

Călătorie culinară: Consistent, onest, local

Bucătăria românească este la fel ca peisajul: sălbatică, consistentă și plină de căldură. După o lungă drumeție de primăvară, nu este nimic mai bun decât să te oprești la masă și să guști adevărata Transilvanie:

  • Ciorbă de fasole cu afumătură: O supă consistentă de fasole cu carne afumată, servită tradițional într-o pâine scobită. Se mănâncă alături de ceapă roșie proaspătă.
  • Sarmale: Rulouri din frunze de varză umplute cu carne tocată și orez, fierte adesea ore întregi într-un vas de lut. Sunt însoțite de mămăligă și de o porție generoasă de smântână.
  • Papanași: Regele deserturilor! O gogoașă din aluat cu brânză dulce, prăjită, acoperită cu smântână și dulceață de afine sau vișine făcută în casă.

Sfaturi practice pentru road trip-ul tău în Transilvania

Pentru a explora aceste comori ascunse din Transilvania pe cont propriu, o mașină închiriată este esențială. Drumurile principale sunt foarte bine întreținute, dar pentru a ajunge în locurile cu adevărat neatinse, va trebui să conduci și pe drumuri pietruite. Optează pentru pensiuni mici în loc de hoteluri mari; astfel, banii tăi ajung direct în comunitatea locală, iar tu vei primi cele mai bune sfaturi din interior.

Ești pregătit pentru aventura ta în Transilvania?

Pregătește-ți bocancii de drumeție, descarcă hărți offline și lasă-te purtat în aventura transilvăneană. Drum bun!

Acum e rândul tău: Ai călătorit vreodată în România sau îți planifici prima excursie aici? Care este sfatul tău secret pentru turiștii individuali? Scrie-mi neapărat mai jos în comentarii – abia aștept să schimbăm impresii!

Publicat pe

Transilvania uitată: De ce merită să vizitezi Gherdeal (Gürteln)

Verfallene sächsische Häuserzeile im fast verlassenen Dorf Gherdeal (Gürteln) in Siebenbürgen mit bröckelnden Fassaden.

Imaginează-ți că cineva ar fi apăsat butonul de pauză acum treizeci de ani și apoi ar fi părăsit încăperea. Exact așa se simte sosirea în Gherdeal (germană: Gürteln). Când virezi de pe drumul principal și te apropii de sat pe drumul prăfuit și neasfaltat, lași instantaneu în urmă agitația secolului XXI.

Am fost prima dată în Gherdeal în septembrie 2016. Cu o lună înainte, cumpărasem o casă în satul vecin, Cincu (Großschenk), și eram pe de o parte ocupat să cunosc împrejurimile, iar pe de altă parte în căutare de materiale de construcție istorice pentru a-mi renova casa. Continuă lectura „Transilvania uitată: De ce merită să vizitezi Gherdeal (Gürteln)”

Publicat pe

Istoria Cincu (Großschenk)

Istoria localității Cincu (Großschenk)

Großschenk / Cincu: Evoluția istorică și moștenirea unică a Transilvaniei

Haideți să aruncăm astăzi o privire în culise – mai exact, în spatele zidurilor impunătoare din Großschenk, sau Cincu, așa cum se numește localitatea în România. Vreau să îți arăt cum acest loc a devenit unul dintre cele mai fascinante monumente culturale din Transilvania.

Vei vedea: Aceasta nu este o treabă pentru turiști, ci ceva pentru exploratori.

I. Încadrarea geografică și administrativ-istorică

Großschenk nu se află întâmplător acolo unde este. Poziția sa în centrul Transilvaniei este strategică și a marcat decisiv istoria locului.

  • Statutul de „Scaun” – o autonomie timpurie: Cincu a fost unul dintre așa-numitele „Scaune” de pe Pământul Crăiesc (Königsboden). Numele Cincu derivă de la cifra „cinci” (cinci)? Asta deoarece Großschenk a fost, istoric vorbind, al cincilea district administrativ săsesc (scaun) de pe Pământul Crăiesc. Ca așezare săsească, acest Scaun se bucura de drepturi largi de autonomie. Transilvania era o regiune în care cetățenii își judecau singuri cauzele, își organizau administrația și își puteau stabili singuri impozitele. Aceasta a fost baza prosperității și independenței lor.

  • Nod istoric: Großschenk a fost mult timp un popas animat pentru poștalioane și negustori. Arteră de circulație importantă a făcut din el un nod unde se întâlneau vești și mărfuri din Est și Vest. Dacă te plimbi astăzi prin localitate, poate îți poți imagina încă agitația curierilor și forfota negustorilor.

II. Evoluția arhitecturală a Bisericii Fortificate

Biserica fortificată este punctul culminant și cel mai bun profesor de istorie la fața locului. Ea este cheia pentru a înțelege Cincu.

  • De la bisericuță la catedrală: Biserica a început modest în secolul al XIII-lea, ca o construcție romanică. Odată cu creșterea bogăției comunității săsești, aceasta s-a extins și a fost mărită în impresionantul stil gotic. Vezi imediat că aici nu s-a făcut economie.

  • Celulă primară: Protecția credinței: Încă de timpuriu, de la începutul secolului al XIII-lea, turnului de vest al bisericii i-a fost atribuit un rol dublu: trebuia să protejeze credința comunității atât la figurat, cât și la propriu. A fost ridicat de la început ca turn de apărare, fiind ulterior înălțat și întărit de mai multe ori.

  • Construcția fortăreței (secolele XV – XVI): Când pericolul atacurilor otomane a crescut, biserica a fost transformată într-o fortăreață puternică. Decizia de a extinde biserica într-o fortăreață a fost o reacție pragmatică la pericol. Deși exista probabil deja puțin în afara localității o cetate de refugiu simplă, aceasta nu se dovedise eficientă în momentele critice. Drumul de fugă era prea lung și prea periculos. De aceea s-a luat hotărârea de a transforma biserica, aflată chiar în centrul satului, într-o fortăreață puternică. S-au ridicat ziduri de incintă groase, s-au construit bastioane și turnuri de apărare. În caz de urgență, aceasta oferea protecție împotriva dușmanilor.

Știai că? Inițial, bazilica romanică avea planificate sau începute chiar două turnuri estice, care însă au trebuit să cedeze loc modificărilor ulterioare. Astăzi domină turnul de vest cu acoperișul său caracteristic, pe care l-a primit în secolul al XVIII-lea, când fortificațiile exterioare au fost parțial demolate.

  • Un mix de stiluri de primă clasă: Nu te lăsa intimidat de zidurile defensive. În interior te așteaptă o călătorie arhitecturală în timp: Naosul bisericii arată astăzi ca o biserică-hală (modificare din 1693). Găsești aici un mix fascinant: strane în stil gotic târziu, un amvon renascentist, cristelnițe baroce și o orgă clasicistă. Acesta nu este un muzeu, este istorie vie pe care o poți atinge.

III. Schimbările socio-culturale (secolul XX până astăzi)

Istoria recentă este emoționantă, dar și melancolică. Ea arată cum s-a transformat identitatea acestui loc.

  • Marea despărțire: După 1990 a început emigrarea majorității sașilor transilvăneni în Germania. Aceasta este povestea tăcută, adesea nespusă, a multor sate de aici. Prezența seculară a comunității fondatoare a luat sfârșit.

  • O moștenire culturală vie: Biserica fortificată stă astăzi ca simbol al înrădăcinării și este întreținută prin inițiative și fundații internaționale. Dar nu este un simplu muzeu! Cincu este astăzi un loc în care diferite culturi – români, romi, noii veniți și sașii rămași – trăiesc unii lângă alții.

De aceea ar trebui să vizitezi Cincu: Aici nu experimentezi doar istorie, ci transformarea vie a unui sat. Caută conversația cu localnicii. Poveștile lor despre viața de astăzi în Cincu sunt la fel de valoroase ca martorii de piatră ai trecutului.

IV. Rețeta secretă socială: Vecinătățile

Când te plimbi pe ulițele din Cincu, nu vezi doar case care stau una lângă alta. Vezi rezultatul unui sistem social genial, inventat cu mult înaintea rețelelor sociale sau a asigurărilor de stat: vecinătățile.

  • Mai mult decât un simplu „Salut”: În Großschenk, „vecinătatea” nu era o cunoștință lejeră, ci o datorie fermă și un privilegiu. Străzile erau împărțite în secțiuni organizate, care funcționau ca o mare familie – dar cu reguli stricte!

  • Unul pentru toți, toți pentru unul: Imaginează-ți că vrei să construiești o casă, să te căsătorești sau ai un deces în familie. Nu trebuia să te ocupi de nimic singur. Vecinătatea punea mâna la treabă. Era o comunitate solidară care asigura supraviețuirea. Dacă fântâna trebuia curățată sau cineva ajungea la ananghie, ajutorul era garantat.

  • „Tatăl de vecini”: În frunte stătea „tatăl de vecini” ales. El era mediator, organizator și persoană respectată, totul într-unul singur. El se asigura că domnește ordinea și că nimeni nu este lăsat în urmă.

Spiritul de astăzi: Chiar dacă statutele stricte sunt astăzi istorie, simți încă acest spirit al coeziunii când vorbești cu locuitorii mai vârstnici. Este acea legătură invizibilă care ține Cincu unit.

V. Un contrast curios: Cincu și armata (Ieri & Azi)

Când stai în Cincu și îți bei cafeaua, se poate întâmpla ca liniștea idilică să se amestece cu huruitul motoarelor grele. Nu te mira dacă întâlnești brusc americani, francezi sau soldați ai Bundeswehr-ului la cumpărături.

  • Capacitate de apărare 2.0: Cincu este astăzi sediul Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica”, unul dintre cele mai mari poligoane de tragere din România și o locație importantă NATO.

  • O tradiție veche (Împăratul a fost deja aici): Acest punct focal militar nu este o coincidență a timpurilor moderne. Încă de pe vremea Monarhiei Austro-Ungare, terenul din jurul localității Großschenk (Poligon) a fost folosit ca teren de instrucție militară. Ceea ce servește astăzi NATO, servea atunci trupelor K.u.K. Istoria își mușcă aici coada, ca să zicem așa: De la capacitatea de apărare medievală a bisericii fortificate, trecând prin manevrele monarhiei, până la apărarea high-tech a prezentului.

  • Contrastul vizual: Pentru tine ca vizitator, acest lucru oferă scene suprarealiste. Este unul dintre puținele locuri unde poți vedea un tanc modern trecând pe lângă o căruță cu cai, în timp ce pe fundal tronează biserica fortificată seculară. Un blestem (zgomot) și o binecuvântare (economie) în același timp pentru comună.

Vizita ta: Încetinirea ritmului și imersiunea în Cincu

Großschenk este locul ideal pentru a scăpa de cotidianul agitat – nu prin plictiseală, ci prin încetinirea veritabilă a ritmului. Aici ceasurile încă ticâie altfel, și exact asta face acest colț de pământ atât de prețios.

Dar Cincu este mai mult decât liniște. Iată trei motive pentru care merită o ședere mai lungă:

  • Un paradis pentru iubitorii de natură (și fotografi!): Cincu se află în mijlocul Văii Hârtibaciului (Podișul Hârtibaciului), o regiune cunoscută pentru biodiversitatea sa unică la nivel european. Uită de gazonul englezesc. Aici te plimbi printr-unul dintre ultimele peisaje culturale medievale intacte din Europa. Primăvara și vara, pajiștile explodează pur și simplu de flori sălbatice, ierburi și fluturi rari. Pune neapărat camera foto sau obiectivul macro în bagaj!

  • Tradiții vii – Urzeln (Lolele): Dacă ești aici în februarie, vei trăi un spectacol care îți dă fiori: Obiceiul fugii Lolelor (Urzelnlauf). Cu măști înspăimântătoare, bice care pocnesc și tălăngi zgomotoase, figurile mascate alungă iarna (și spiritele rele). Acest vechi obicei de breaslă este adânc înrădăcinat în Valea Hârtibaciului și un exemplu fantastic al modului în care tradițiile săsești sunt sărbătorite și astăzi sălbatic și zgomotos.

  • Tabăra de bază perfectă pentru exploratori: Großschenk este situat strategic genial pentru a explora comorile ascunse ale împrejurimilor:

    • Cincșor (Kleinschenk): La doar o aruncătură de băț. Aici trebuie să vizitezi casele parohiale frumos restaurate și vechea școală – astăzi case de oaspeți elegante și un exemplu de revitalizare reușită.

    • Agnita (Agnetheln): Centrul istoric al văii, unde obiceiul Lolelor își găsește punctul culminant.

    • Munții Făgăraș: În zilele senine, de pe dealurile din jurul Cincu ai o priveliște uluitoare asupra vârfurilor înzăpezite ale Carpaților.

Fie că vii pentru istoria militară, natura sălbatică sau pur și simplu pentru liniște – Cincu te va surprinde. Fă-ți bagajele și pornește la drum. Großschenk așteaptă să fie descoperit de tine personal! Poate ne întâlnim chiar noi!

Cincu (Großschenk) dintr-o privire

  • Particularitate: Contrast între biserica fortificată medievală și baza modernă NATO („Getica”).

  • Arhitectură: Biserică fortificată cu un turn de vest (apărarea credinței), mix de stiluri gotic, renascentist și baroc.

  • Moștenire socială: „Vecinătățile” ca sistem istoric de solidaritate.

  • Natură & Cultură: Biodiversitate unică în Valea Hârtibaciului & obiceiul Lolelor în februarie.

Cronica comunei

  • 1329 Prima atestare documentară a Scaunului Schenk.

  • 1339 Prima menționare a Großschenk după fondarea localității Kleinschenk (Cincșor) pe hotarul Schenk.

  • 1486 Großschenk primește dreptul de a ține un târg anual.

  • 1497 Trupele regale maghiare devastează Scaunul Schenk.

  • 1523 Localitatea este incendiată.

  • 1600 Trupele în retragere ale lui Mihai Viteazul devastează Scaunul Schenk prin omoruri și incendieri.

  • 1660 În Scaunul Schenk face ravagii ciuma.

  • 1720 Fondarea școlii latine a Scaunului Schenk.

  • 1708 În timpul tulburărilor curuților, Großschenk și biserica fortificată sunt jefuite.

  • 1773 Pe 31 mai, Împăratul Iosif al II-lea poposește în Großschenk.

  • 1890 Începe un val de emigrare spre America.

  • 1899 Se înființează o asociație locală de tineret.

  • 1914 Se înființează un orfelinat pentru districtul bisericesc Großschenk.

  • 1916 Invazia armatei române. Aceasta suferă o înfrângere zdrobitoare în „Marea Bătălie” de pe câmpul Schmielen, la nord de localitate, numit astăzi Poligon.

  • 1945 Pe 13 ianuarie, denumită și „Ziua Neagră”, 103 bărbați și femei dintre sașii transilvăneni sunt deportați în lagăre de muncă sovietice.

  • 1962 Sub regimul comunist, toți țăranii sunt obligați să intre în gospodăria colectivă.

  • 1990 Exodul populației săsești transilvănene prin emigrare în Republica Federală Germania.

Conviețuirea etnică

Deja în secolul al XIX-lea, în Großschenk trăia o minoritate românească puternică. Până la sfârșitul Primului Război Mondial, majoritatea locuitorilor erau totuși germani. De la recensământul din 1930, românii sunt majoritari. În special după Revoluția din 1989, majoritatea germanilor au emigrat. Mai ales din acest motiv, de la al Doilea Război Mondial, numărul locuitorilor atât al întregii comune, cât și al satului Cincu a scăzut puternic – adică cu aproximativ o treime.

În întreaga comună Cincu, în anul 2002, din cei 1836 de locuitori de atunci, 1399 s-au declarat români, 280 romi, 78 germani, 71 maghiari, 5 ruși respectiv lipoveni, unul evreu și unul italian. Un alt locuitor a declarat o altă naționalitate, nespecificată. În satul Cincu propriu-zis trăiau în 2002 un total de 1494 de oameni, dintre care 1110 români, 255 țigani, 58 germani, 69 maghiari, 1 evreu și 1 aparținând altei naționalități.

Publicat pe

România: Un paradis pentru fotografii de natură și peisaj

Dacă EȘTI fascinat de sălbăticia neatinsă și cauți peisaje spectaculoase și specii rare de animale, atunci România este destinația perfectă pentru TINE! Aici vei găsi un amestec unic de lanțuri muntoase dramatice, păduri dense, dealuri domoale și peisaje fluviale fermecate. Un cadru perfect pentru capturarea unor fotografii uimitoare în natură nealterată. Lasă-TE fermecat de magia României! Continuă lectura „România: Un paradis pentru fotografii de natură și peisaj”

Publicat pe

România – Destinația ta de vis pentru fotografie de natură și peisaj

Imaginează-ți: păduri nesfârșite, văi acoperite de ceață misterioasă, vârfuri sălbatice ale Carpaților și sate izolate care par desprinse dintr-un alt timp. Dacă ești pasionat de fotografia de natură și peisaj, România este un adevărat paradis! Aici găsești natură neatinsă, o biodiversitate incredibilă și condiții de lumină care îți vor face camera să strălucească. Continuă lectura „România – Destinația ta de vis pentru fotografie de natură și peisaj”