Primul nostru concediu de lucru la Cincu, septembrie 2016: drumul prin Roșia Montană și două zile de curățat curtea năpădită.
Drumul
Vineri seara mă întorc de la un curs din Düsseldorf; Elisabeth mă ia de la aeroport. După aceea mai am de refăcut bagajul și de încărcat mașina. E din nou miezul nopții până ajung în pat.
Sâmbătă dimineața plecăm – este puțin după ora 06:00. Continuă lectura „Primul Pas – primul concediu de lucru”
Prima vizionare a gospodăriei din Cincu, iunie 2016: peste 3.000 km într-un weekend pentru o veche gospodărie săsească.
Joi, 16.06.2016, la ora 13:00 mă urc în mașină, ies din garajul subteran și intru pe Blutenburgstraße, care mă duce pe Mittlerer Ring. Elisabeth nu poate veni, are gardă de noapte tot weekendul.
Ca întotdeauna, iau autostrada prin Deggendorf și Passau; acolo este mult mai liber decât pe ruta prin Salzburg, după cum aud la radio.
Ceea ce fac acum este destul de nebunesc. Voi parcurge peste 3.000 km în acest weekend – ca, până la urmă, să vizitez gospodăria două-trei ore.
Cu avionul nu a mers: singurul zbor pe care l-aș fi prins în acest weekend ar fi fost foarte scump, 800 de euro, și, cu 20 de ore de escală la Viena, nici n-ar fi fost cu mult mai rapid decât cu mașina.
…
Cazare la Onyx, în Făgăraș
Sosirea la Cincu: primesc cheile
Merg la casa descrisă de Hedda și bat la ușă. Iese un bărbat înalt și deșirat, mă salută într-o germană perfectă și se prezintă: Martin. Suntem imediat pe aceeași lungime de undă. Mă întreabă cum a fost drumul și îmi oferă ceva de băut. Din casa de alături iese o femeie mai în vârstă și mi se prezintă: Margarete – este soacra lui Martin. Schimbăm câteva vorbe pe românește, apoi ne lasă din nou cu subiectul nostru. Vorbim despre gospodărie și aflu că Martin are grijă de ea, pentru că Hedda poate veni doar rar aici.
Apoi îmi dă cheile și mă lasă în voia curiozității. Între casă și casa vecină este un gard destul de improvizat, din tablă cutată, de felul celei folosite la cofraje pierdute. O ușă îngustă și o poartă în două canaturi dau acces în curte.
O cărare îngustă este cosită; în rest, verdeața are cam o jumătate de metru înălțime pe tot terenul.
În spatele părții fixe a gardului de tablă se află rămășița unui zid, iar alături fântâna descrisă de Alexander. Urc de-a lungul zidului casei; pe dreapta, trei trepte duc la un fel de verandă.
Lipit de casă văd acum și ce a vrut să spună Alexander prin „anexa de demolat”. Aici stau în picioare zidurile exterioare ale unei anexe; acoperișul lipsește, respectiv s-a prăbușit.
Liniile întrerupte se dovedesc a fi o anexăAnexa, în somnul Frumoasei din Pădurea Adormită
Turul casei
Dar mai întâi mă interesează casa.
La mijlocul verandei, pe stânga, o ușă de lemn cu șipci în cruce dă în curte; vizavi este ușa de la intrare, maro și masivă, iar în fața ei o ușă cu plasă de muște, încropită din șipci de acoperiș. Până la ușa de la intrare mai urci două trepte.
Deschid ușa și mă aflu într-o încăpere care a fost probabil cândva bucătăria.
O masă și câteva scaune lângă perete, un covor roșu pe jos, iar în dreapta, în spatele ușii, tot felul de vechituri. Drept înainte, o altă ușă duce în camera de zi – cea mai mare încăpere din casă. Un covor cu model portocaliu din anii ’70, în dreapta un pat rabatabil în dulap și un fotoliu, în stânga o canapea extensibilă, în spatele ei un pat de o persoană, iar pe latura opusă o comodă. În colțul din stânga a fost probabil cândva o sobă; acum este o masă mare, rotundă, cu scaune.
Înapoi în bucătărie, o ușă pe dreapta duce într-o încăpere mică, pătrată. De acolo, un gol în perete și o ușă pe dreapta duc într-o altă cameră. În golul din perete stă o așa-numită sobă-cizmă. Se alimentează din încăperea mică și încălzește și camera alăturată. Încăperea mică aș numi-o cămară; poate că, din cauza sobei, a fost folosită și ca bucătărie. Pe jos zac un somier cu lamele și câteva piese de mobilier.
Camera din spate este lungă și îngustă. Pe podeaua de scânduri s-a ars urma unui fier de călcat; un dulap zidit în perete, pe dreapta, și o lădiță zidită în perete arată că aici era dormitorul. Și aici un pat, o comodă, scaune și multe tablouri în rame mari.
Înapoi în bucătărie, o scară rezemată de perete duce în pod. Urc; este întuneric, lanterna mea frontală poate lumina doar o parte din spațiu. Este o încăpere uriașă, cu tot felul de vechituri, unelte agricole și părți ale unui război de țesut. Estimez înălțimea la coamă la 4–5 metri; s-ar mai fi putut face un planșeu intermediar.
Anexa, terenul și livada
Afară, pe verandă, o ușă pe dreapta duce în anexa dărăpănată. O încăpere mică, în care abia pot intra, apoi încă o ușă, bătută grosolan în cuie din scânduri, duce în anexă, care este ticsită cu nenumărate ferestre vechi și alte vechituri.
Îmi croiesc drum prin verdeața înaltă, de-a lungul anexei, în sus, pe teren. Potrivit planului, are 20 m lățime și 80 m adâncime și urcă ușor. La colțul anexei se află o cabină de scânduri (toaleta), iar puțin mai sus este o suprafață orizontală. Aici a stat cândva o șură uriașă, de-a curmezișul întregului teren. Au mai rămas însă doar câteva pietre de fundație.
În spatele acestei suprafețe începe livada, cu pomi fructiferi bătrâni, totul destul de sălbăticit. Nu văd fructe, dar cred că sunt mai ales meri și pruni.
Pivnița
Mai rămâne pivnița. Intrarea este pe latura lungă, la mijlocul casei. Cobori câteva trepte; ușa este atât de joasă încât trebuie să te apleci, iar în pivniță pot sta drept doar dacă mă așez între grinzile groase de stejar ale podelei de deasupra. Pivnița are trei încăperi; într-una dintre ele au fost probabil ținute cândva animale. Câteva găleți de lemn, grinzi de stejar, ferestrele de vară (canaturile exterioare ale ferestrelor duble se înlocuiesc vara cu rame cu lamele de lemn, pentru mai multă umbră și o aerisire mai bună) într-un colț, câteva găleți. Asta e tot.
Prima impresie și seara la Martin
Las prima impresie să se așeze, înainte de a mai trece o dată prin casă cu aparatul foto, uitându-mă de data aceasta mai atent și la starea construcției.
Grinzile groase de stejar din pivniță au găuri de carii, sper că doar în alburn; proba prin ciocănire sună bine. În camera de zi văd sus, la tavan, pe peretele exterior, o fisură în tencuială; se datorează probabil acoperișului care curgea și care ar fi putut afecta centura de lemn. Sau s-a întâmplat la refacerea învelitorii și repararea acoperișului, când apar și multe încărcări utile.
Grinzile de tavan din față, din camera de zi, sunt încovoiate, iar una are o mică fisură în dreptul unui nod. Aici trebuie pusă o grindă de consolidare deasupra, îmi zic.
În cămară, un colț al tavanului este putred; este zona în care am diagnosticat anul trecut gaura din acoperiș.
Deasupra ușii spre dormitor, tot așa, în stânga și în dreapta, câte o fisură în tencuială, acolo unde se termină buiandrugul zidit. În dormitor este cea mai mare stricăciune: o fisură între peretele exterior și peretele despărțitor spre camera de zi, pe toată înălțimea. Aici trebuie montată din exterior o ancoră de zid.
Anexa, în schimb – privită din ușa cea mică – îmi place. Se vede zidărie de cărămidă și buiandrugi zidiți. Zidurile au peste 50 cm grosime; îmi imaginez să las zidăria aparentă la interior și hotărăsc să nu demolez anexa, ci s-o pun din nou pe picioare.
Bun, deocamdată am văzut destul. Încui la loc ușa de tablă și cobor la Martin să-i înapoiez cheia. El mă invită la masă. Până vine soția lui acasă, stăm în curtea lui, la băuturi reci, iar el îmi răspunde răbdător la întrebări. Monica sună că întârzie, așa că Martin face pe loc spaghete cu sos de roșii pentru amândoi.
Aflu că Martin a venit cândva la Cincu cu un transport de ajutoare, s-a îndrăgostit pe loc de Monica și nu s-a mai întors. Mai târziu ni se alătură Monica și mă înțeleg bine și cu ea de la bun început. Vorbește și ea fluent germana. Este un semn bun să ai în apropiere oameni cu care ești pe aceeași lungime de undă.
Este deja destul de târziu când îmi iau rămas-bun și mă întorc la pensiune, în Făgăraș. Îmi trec multe prin cap, dar adorm totuși repede.
O casă a mea în România: cum un articol din 2012 despre Casa Verde, o casă de lut din Banat, mi-a dat ideea.
Vreau să învăț românește
Din 2006 călătoresc regulat în România. Cel mai mare handicap pentru mine este că nu stăpânesc limba. Nu că nu m-aș fi putut înțelege cu oamenii. Românii sunt foarte ospitalieri și, cu mâinile și cu picioarele, până la urmă te descurci mereu. Nu, mă interesează mult mai mult poveștile oamenilor, pe care aș vrea tare mult să le aflu. Continuă lectura „Cum s-a născut ideea”
Elisabeth și cu mine plecăm din Biled într-un mic circuit prin România. Prima noastră țintă, în drum spre Târgu Jiu, este terenul de la Lacul Dracului. Mergem pe ruta prin Reșița, apoi coborâm prin superbul defileu spre Anina și mai departe până la Sasca Montană. Continuă lectura „Prima vizionare a unui teren”
Iarnă la Cincu: în ianuarie mă întorc pentru Fuga Lolelor și pentru lucrul pe șantier la minus 30 de grade.
În ianuarie îmi folosesc zilele de concediu rămase pentru a trece din nou prin Cincu. De data aceasta am ales data în mod deliberat. Nu (doar) din cauza progresului construcției, ci datorită unui eveniment istoric: în acest weekend are loc Fuga Lolelor (Urzelnlauf) pentru prima dată după mai bine de 25 de ani. Continuă lectura „Januar 2017”
Cumpărarea unei case în România: pe 19 august 2016 lucrurile devin serioase. Drumul meu spre gospodăria din Cincu.
Astăzi lucrurile devin serioase. Este 19 august 2016. O dată care îmi va schimba viața. La ora 09:00, Laura și Urs ajung la noi la pensiunea din Brașov (Kronstadt). Grupul meu de motocicliști din acest an trebuie să renunțe la ghidul lor pentru o jumătate de zi – dar pentru un motiv bun: Îmi cumpăr o casă (casa mea). Continuă lectura „3 .. 2 .. 1 .. al meu!”