Istoria localității Cincu (Großschenk)

Großschenk / Cincu: Evoluția istorică și moștenirea unică a Transilvaniei

Haideți să aruncăm astăzi o privire în culise – mai exact, în spatele zidurilor impunătoare din Großschenk, sau Cincu, așa cum se numește localitatea în România. Vreau să îți arăt cum acest loc a devenit unul dintre cele mai fascinante monumente culturale din Transilvania.

Vei vedea: Aceasta nu este o treabă pentru turiști, ci ceva pentru exploratori.

I. Încadrarea geografică și administrativ-istorică

Großschenk nu se află întâmplător acolo unde este. Poziția sa în centrul Transilvaniei este strategică și a marcat decisiv istoria locului.

Statutul de „Scaun” – o autonomie timpurie: Cincu a fost unul dintre așa-numitele „Scaune” de pe Pământul Crăiesc (Königsboden). Numele Cincu derivă de la cifra „cinci” (cinci)? Asta deoarece Großschenk a fost, istoric vorbind, al cincilea district administrativ săsesc (scaun) de pe Pământul Crăiesc. Ca așezare săsească, acest Scaun se bucura de drepturi largi de autonomie. Transilvania era o regiune în care cetățenii își judecau singuri cauzele, își organizau administrația și își puteau stabili singuri impozitele. Aceasta a fost baza prosperității și independenței lor.
Nod istoric: Großschenk a fost mult timp un popas animat pentru poștalioane și negustori. Arteră de circulație importantă a făcut din el un nod unde se întâlneau vești și mărfuri din Est și Vest. Dacă te plimbi astăzi prin localitate, poate îți poți imagina încă agitația curierilor și forfota negustorilor.

II. Evoluția arhitecturală a Bisericii Fortificate

Biserica fortificată este punctul culminant și cel mai bun profesor de istorie la fața locului. Ea este cheia pentru a înțelege Cincu.

De la bisericuță la catedrală: Biserica a început modest în secolul al XIII-lea, ca o construcție romanică. Odată cu creșterea bogăției comunității săsești, aceasta s-a extins și a fost mărită în impresionantul stil gotic. Vezi imediat că aici nu s-a făcut economie.
Celulă primară: Protecția credinței: Încă de timpuriu, de la începutul secolului al XIII-lea, turnului de vest al bisericii i-a fost atribuit un rol dublu: trebuia să protejeze credința comunității atât la figurat, cât și la propriu. A fost ridicat de la început ca turn de apărare, fiind ulterior înălțat și întărit de mai multe ori.
Construcția fortăreței (secolele XV – XVI): Când pericolul atacurilor otomane a crescut, biserica a fost transformată într-o fortăreață puternică. Decizia de a extinde biserica într-o fortăreață a fost o reacție pragmatică la pericol. Deși exista probabil deja puțin în afara localității o cetate de refugiu simplă, aceasta nu se dovedise eficientă în momentele critice. Drumul de fugă era prea lung și prea periculos. De aceea s-a luat hotărârea de a transforma biserica, aflată chiar în centrul satului, într-o fortăreață puternică. S-au ridicat ziduri de incintă groase, s-au construit bastioane și turnuri de apărare. În caz de urgență, aceasta oferea protecție împotriva dușmanilor.

Știai că? Inițial, bazilica romanică avea planificate sau începute chiar două turnuri estice, care însă au trebuit să cedeze loc modificărilor ulterioare. Astăzi domină turnul de vest cu acoperișul său caracteristic, pe care l-a primit în secolul al XVIII-lea, când fortificațiile exterioare au fost parțial demolate.

Un mix de stiluri de primă clasă: Nu te lăsa intimidat de zidurile defensive. În interior te așteaptă o călătorie arhitecturală în timp: Naosul bisericii arată astăzi ca o biserică-hală (modificare din 1693). Găsești aici un mix fascinant: strane în stil gotic târziu, un amvon renascentist, cristelnițe baroce și o orgă clasicistă. Acesta nu este un muzeu, este istorie vie pe care o poți atinge.

III. Schimbările socio-culturale (secolul XX până astăzi)

Istoria recentă este emoționantă, dar și melancolică. Ea arată cum s-a transformat identitatea acestui loc.

Marea despărțire: După 1990 a început emigrarea majorității sașilor transilvăneni în Germania. Aceasta este povestea tăcută, adesea nespusă, a multor sate de aici. Prezența seculară a comunității fondatoare a luat sfârșit.
O moștenire culturală vie: Biserica fortificată stă astăzi ca simbol al înrădăcinării și este întreținută prin inițiative și fundații internaționale. Dar nu este un simplu muzeu! Cincu este astăzi un loc în care diferite culturi – români, romi, noii veniți și sașii rămași – trăiesc unii lângă alții.

De aceea ar trebui să vizitezi Cincu: Aici nu experimentezi doar istorie, ci transformarea vie a unui sat. Caută conversația cu localnicii. Poveștile lor despre viața de astăzi în Cincu sunt la fel de valoroase ca martorii de piatră ai trecutului.

IV. Rețeta secretă socială: Vecinătățile

Când te plimbi pe ulițele din Cincu, nu vezi doar case care stau una lângă alta. Vezi rezultatul unui sistem social genial, inventat cu mult înaintea rețelelor sociale sau a asigurărilor de stat: vecinătățile.

Mai mult decât un simplu „Salut”: În Großschenk, „vecinătatea” nu era o cunoștință lejeră, ci o datorie fermă și un privilegiu. Străzile erau împărțite în secțiuni organizate, care funcționau ca o mare familie – dar cu reguli stricte!
Unul pentru toți, toți pentru unul: Imaginează-ți că vrei să construiești o casă, să te căsătorești sau ai un deces în familie. Nu trebuia să te ocupi de nimic singur. Vecinătatea punea mâna la treabă. Era o comunitate solidară care asigura supraviețuirea. Dacă fântâna trebuia curățată sau cineva ajungea la ananghie, ajutorul era garantat.
„Tatăl de vecini”: În frunte stătea „tatăl de vecini” ales. El era mediator, organizator și persoană respectată, totul într-unul singur. El se asigura că domnește ordinea și că nimeni nu este lăsat în urmă.

Spiritul de astăzi: Chiar dacă statutele stricte sunt astăzi istorie, simți încă acest spirit al coeziunii când vorbești cu locuitorii mai vârstnici. Este acea legătură invizibilă care ține Cincu unit.

V. Un contrast curios: Cincu și armata (Ieri & Azi)

Când stai în Cincu și îți bei cafeaua, se poate întâmpla ca liniștea idilică să se amestece cu huruitul motoarelor grele. Nu te mira dacă întâlnești brusc americani, francezi sau soldați ai Bundeswehr-ului la cumpărături.

Capacitate de apărare 2.0: Cincu este astăzi sediul Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica”, unul dintre cele mai mari poligoane de tragere din România și o locație importantă NATO.
O tradiție veche (Împăratul a fost deja aici): Acest punct focal militar nu este o coincidență a timpurilor moderne. Încă de pe vremea Monarhiei Austro-Ungare, terenul din jurul localității Großschenk (Poligon) a fost folosit ca teren de instrucție militară. Ceea ce servește astăzi NATO, servea atunci trupelor K.u.K. Istoria își mușcă aici coada, ca să zicem așa: De la capacitatea de apărare medievală a bisericii fortificate, trecând prin manevrele monarhiei, până la apărarea high-tech a prezentului.
Contrastul vizual: Pentru tine ca vizitator, acest lucru oferă scene suprarealiste. Este unul dintre puținele locuri unde poți vedea un tanc modern trecând pe lângă o căruță cu cai, în timp ce pe fundal tronează biserica fortificată seculară. Un blestem (zgomot) și o binecuvântare (economie) în același timp pentru comună.

Vizita ta: Încetinirea ritmului și imersiunea în Cincu

Großschenk este locul ideal pentru a scăpa de cotidianul agitat – nu prin plictiseală, ci prin încetinirea veritabilă a ritmului. Aici ceasurile încă ticâie altfel, și exact asta face acest colț de pământ atât de prețios.

Dar Cincu este mai mult decât liniște. Iată trei motive pentru care merită o ședere mai lungă:

Un paradis pentru iubitorii de natură (și fotografi!): Cincu se află în mijlocul Văii Hârtibaciului (Podișul Hârtibaciului), o regiune cunoscută pentru biodiversitatea sa unică la nivel european. Uită de gazonul englezesc. Aici te plimbi printr-unul dintre ultimele peisaje culturale medievale intacte din Europa. Primăvara și vara, pajiștile explodează pur și simplu de flori sălbatice, ierburi și fluturi rari. Pune neapărat camera foto sau obiectivul macro în bagaj!
Tradiții vii – Urzeln (Lolele): Dacă ești aici în februarie, vei trăi un spectacol care îți dă fiori: Obiceiul fugii Lolelor (Urzelnlauf). Cu măști înspăimântătoare, bice care pocnesc și tălăngi zgomotoase, figurile mascate alungă iarna (și spiritele rele). Acest vechi obicei de breaslă este adânc înrădăcinat în Valea Hârtibaciului și un exemplu fantastic al modului în care tradițiile săsești sunt sărbătorite și astăzi sălbatic și zgomotos.
Tabăra de bază perfectă pentru exploratori: Großschenk este situat strategic genial pentru a explora comorile ascunse ale împrejurimilor:
- Cincșor (Kleinschenk): La doar o aruncătură de băț. Aici trebuie să vizitezi casele parohiale frumos restaurate și vechea școală – astăzi case de oaspeți elegante și un exemplu de revitalizare reușită.
- Agnita (Agnetheln): Centrul istoric al văii, unde obiceiul Lolelor își găsește punctul culminant.
- Munții Făgăraș: În zilele senine, de pe dealurile din jurul Cincu ai o priveliște uluitoare asupra vârfurilor înzăpezite ale Carpaților.

Fie că vii pentru istoria militară, natura sălbatică sau pur și simplu pentru liniște – Cincu te va surprinde. Fă-ți bagajele și pornește la drum. Großschenk așteaptă să fie descoperit de tine personal! Poate ne întâlnim chiar noi!

Cincu (Großschenk) dintr-o privire

Particularitate: Contrast între biserica fortificată medievală și baza modernă NATO („Getica”).
Arhitectură: Biserică fortificată cu un turn de vest (apărarea credinței), mix de stiluri gotic, renascentist și baroc.
Moștenire socială: „Vecinătățile” ca sistem istoric de solidaritate.
Natură & Cultură: Biodiversitate unică în Valea Hârtibaciului & obiceiul Lolelor în februarie.

Cronica comunei

1329 Prima atestare documentară a Scaunului Schenk.
1339 Prima menționare a Großschenk după fondarea localității Kleinschenk (Cincșor) pe hotarul Schenk.
1486 Großschenk primește dreptul de a ține un târg anual.
1497 Trupele regale maghiare devastează Scaunul Schenk.
1523 Localitatea este incendiată.
1600 Trupele în retragere ale lui Mihai Viteazul devastează Scaunul Schenk prin omoruri și incendieri.
1660 În Scaunul Schenk face ravagii ciuma.
1720 Fondarea școlii latine a Scaunului Schenk.
1708 În timpul tulburărilor curuților, Großschenk și biserica fortificată sunt jefuite.
1773 Pe 31 mai, Împăratul Iosif al II-lea poposește în Großschenk.
1890 Începe un val de emigrare spre America.
1899 Se înființează o asociație locală de tineret.
1914 Se înființează un orfelinat pentru districtul bisericesc Großschenk.
1916 Invazia armatei române. Aceasta suferă o înfrângere zdrobitoare în „Marea Bătălie” de pe câmpul Schmielen, la nord de localitate, numit astăzi Poligon.
1945 Pe 13 ianuarie, denumită și „Ziua Neagră”, 103 bărbați și femei dintre sașii transilvăneni sunt deportați în lagăre de muncă sovietice.
1962 Sub regimul comunist, toți țăranii sunt obligați să intre în gospodăria colectivă.
1990 Exodul populației săsești transilvănene prin emigrare în Republica Federală Germania.

Conviețuirea etnică

Deja în secolul al XIX-lea, în Großschenk trăia o minoritate românească puternică. Până la sfârșitul Primului Război Mondial, majoritatea locuitorilor erau totuși germani. De la recensământul din 1930, românii sunt majoritari. În special după Revoluția din 1989, majoritatea germanilor au emigrat. Mai ales din acest motiv, de la al Doilea Război Mondial, numărul locuitorilor atât al întregii comune, cât și al satului Cincu a scăzut puternic – adică cu aproximativ o treime.

În întreaga comună Cincu, în anul 2002, din cei 1836 de locuitori de atunci, 1399 s-au declarat români, 280 romi, 78 germani, 71 maghiari, 5 ruși respectiv lipoveni, unul evreu și unul italian. Un alt locuitor a declarat o altă naționalitate, nespecificată. În satul Cincu propriu-zis trăiau în 2002 un total de 1494 de oameni, dintre care 1110 români, 255 țigani, 58 germani, 69 maghiari, 1 evreu și 1 aparținând altei naționalități.